Haideți să descoperim împreuna o parte din istoria Timișoarei într-un mod deosebit, prin intermediul vânătorii de comori. Vom alerga, vom face poze și vom învăța lucruri noi despre Timișoara!
Comorile pe care le vânăm sunt frumusețile arhitecturale ale orașului! Mici detalii din alte vremuri care își spun singure poveștile și care dau un farmec aparte Timișoarei. Decorațiuni, statui, uși, portaluri, dar și clădiri pe de-a întregul.
Cu ajutorul unei hărți, ne plimbăm prin cetate sau prin cartierele istorice Iosefin, Elisabetin și FABRIC unde vom căuta răspunsurile la întrebările aflate pe spatele hărții. Ne vom organiza în grupuri de 2-4 persoane (în funcție de nr. total al participanților).
Ce facem când le-am găsit? Le facem poze! Avem nevoie de un telefon sau o cameră foto pentru a le poza și asta e tot!
Cât timp durează? Avem 1 oră și jumătate timp să găsim toate elementele care fac parte din joc pentru a câștiga.
Cine poate participa? Oricine peste vârsta de 10 ani, sau dacă ești mai mic, trebuie neapărat să faci echipă cu minim un adult!
Vânătorile de comori ne ajută să descoperim mai multe despre orașul nostru într-un mod interactiv și distractiv dar și să ne familiarizăm cu patrimoniul impresionant al orașului. Și, de ce nu, să povestim mai departe și altor colegi/prieteni ce am aflat nou despre orașul în care trăim.
Nu ezitați să ne contactați. Suntem o echipă de experți și suntem bucuroși să luăm legătura.
*pentru grupuri mai mari sau mai mici contactaţi timisoaracitytours.com